Interviu cu Octavian Lozinschi, presedintele Asociatiei de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie din Republica Moldova

Sunteti presedintele Asociatiei de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie din Republica Moldova. Va rog sa ne povestiti cum a aparut aceasta asociatie si cum este privita si situata psihoterapia si psihanaliza in tara dvs. Cum ati intrat in legatura cu colegii din Romania si cu abordarea propusa de acestia, si anume psihanaliza legaturilor ?

L-am cunoscut pe Claudiu Ganciu prin intermediul unei psihanaliste din Moldova, care mi-a fost și profesoară la facultate și ne-a dat niște date cu ce trebuia să se întâmple la Sulina. Pe mine m-a intrigat, am vrut să văd despre ce este vorba și am discutat cu Claudiu ceva detalii. Eu personal vroiam întotdeauna să cunosc colegi din România, am zis că aceasta o să fie o șansă foarte buna și mi-am convins încă doi prieteni să înercăm. Ulterior am aflat c-o să mai avem o colega din Moldova acolo și discutasem cu ea la telefon informațiile pe care le aveam amândoi.

La Sulina am încercat să înțelegem ce este psihanaliza legăturii, care era un termen nou pentru noi, și dacă se poate afla pe lista noastră de priorități. Întorși la Chișinău am simțit nevoia să ne organizăm și să continuăm ceea ce începusem la Sulina, după modelul unei formări în psihanaliza legăturii, avându-i ca formatori pe Claudiu Ganciu și Anca Ganciu. Asociația a apărut ca urmare a nevoiei de organizare despre care vorbeam mai sus, dar și pentru că avem în plan o colaborare între cele două asociații, noi de aici, voi de acolo.

Cât despre psihoterapia în Moldova, lucrurile nu stau tocmai așa cum trebuie, cel puțin din punctul meu de vedere, asta datorată, cred, și faptului că nu avem o legislație clara în acest sens. Psihoterapia este percepută sau ca un moft al celor cu o condiție socială aparte sau ca o lume aparte în care se bălăcesc nebunii sau ca un soi de vrăjitorie. Oricare ar fi percepția, ea este puternic stigmatizată, generalizată și într-o măsură mai mare sau mai mică – eronată. Cât despre psihanaliză, cel puțin din interior, aici avem un mediu ceva mai organizat, avem Societatea de psihoterapie psihanalitică din Moldova, membră a celei franceze, avem întâlniri în fiecare lună, avem seminare tematice între diferiți membri ai asociației, iar în fiecare an suntem vizitați de un psihanalist francez.

Ati participat anul trecut la Prima editie a Zilelor Enrique Pichon Riviere care a avut tema « Forme ale depresiei – suicidul si dependenta ». Va rog sa ne impartasiti cateva impresii, ganduri, idei cu care ati plecat de la aceasta editie ?

Nemaiavând o asemenea experiență, noi toți cei din Moldova eram foarte atenți la ceea ce se întâmplă și la modul în care a fost organizată întâlnirea. Dincolo de plăcerea pe care o simțeam datorată aflării noastre în acel mediu, trebuia să fim atenți și la detalii care ne-ar permite să organizăm și noi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ceva asemănător, iar aceasta ne-a făcut să plecăm de la Sulina cumva încrezători și deciși, dar și cu impresia că se poate.

Cum a fost interactiunea cu colegii care proveneau din orientari terapeutice diferite si cum s-a construit experienta de lucru tinand cont de aceste diferente ?

Chiar din start, singura așteptare față de această întâlnire a fost de a cunoaște psihoterapeuți din România și de a ne conecta la mediul acela, indiferent de orientări sau unghiuri de vedere proprii. Colegii de acolo au fost în același timp foarte deschiși și curioși, noi am pus o mulțime de întrebări despre mediul de acolo, ei – despre cel de aici, iar cu câțiva ținem legătura, ne trimit cărți și materiale, iar noi sperăm să-i vedem la Chisinău într-o bună zi. Despre diferitele orientări terapeutice întâlnite la Sulina nu pot spune decât că le-am simțit pe toate, iar aceasta a făcut mai simplă alegerea ulterioară a direcției.

Anul acesta, la cea de-A II-a  Editie a Zilelor Enrique Pichon Riviere, care va avea loc la Rasinari, si-au anuntat din nou participarea si colegi din alte tari. Cat de valoroasa considerati aceasta interactiune intre istorii, culturi, problematici care au multe puncte in comun ?

Realitățile pe care le experimentăm sunt un amalgam de istorii și culturi diferite care până nu de mult nu aveau tangențe între ele, iar acum încearcă să-și facă toate loc într-o imagine mai amplă, iar acest nou context ne motivează cumva și pe noi să ne adaptăm. Eu personal sunt foarte pasionat de evoluția culturilor și de modul în care acestea se adapteaza de-a lungul istoriei, îmi place mult ethnopsihanaliza și sunt convins că, de fapt, vorbim toți despre aceleși chestii doar că în forme și prin metode diferite. De aceea, pentru mine, faptul că Rășinariul o să fie pentru o perioadă un spațiu în care mai multe culturi și istorii se intersectează, se urmăresc, se bucură una de prezența celeilalte și există individuale intr-o comunitate, este mai mult decât îmbucurător.