Interviu cu Anca Ganciu, presedinte al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie “Enrique Pichon Riviere”

Anul trecut a avut loc prima editie a conferintei asociatiei la Sulina in Delta Dunarii, cu tema « Forme ale depresiei – suicidul si dependenta ». Cum a fost experienta de lucru ? Cu ce impresii au plecat participantii ?

A fost un program foarte divers, de la audierea unor lucrari ale participantilor, pana la vizionarea filmului « The Shame » si grupuri de supervizare. Am avut, de asemenea, Seminarul de Lectura Sigmund Freud, activitate care se desfasoara in cadrul asociatiei din 2011 si « Cercul clinic », activitate lunara a asociatiei.

Participantii s-au aratat interesati de abordarea psihanalizei legaturii, care trateaza din punct de vedere grupal si familial simptomele pentru care un membru sau altul al familiei cere ajutor. Au participat si la grupurile de discutii din jurul filmului, ales tocmai pentru a reda suferinta celor dependenti, indiferent de obiectul dependentei. De asemenea, gravitatea suferintelor familiale, adesea inter- si trans-generationale, au fost puse bine in evidenta de acest film.

Participantii si-au manifestat interesul si curiozitatea pentru urmatoarele editii si au facut propuneri in privinta subiectelor si activitatilor.

Una din particularitatile conferintei a fost caracterul heterogen in ceea ce priveste orientarea terapeutica a participantilor. Cum s-a resimtit pe parcursul conferintei acest aspect ?

In prima faza, ascultand lucrari din perspectiva psihanalizei, a analizei tranzactionale, a psihodramei si a altor orientari, grupul a incercat sa gaseasca asemenari intre diferitele abordari terapeutice si corespondente intre tehnicile utilizate de acestea. Apoi, in urmatoarele zile, participantii au ajuns sa discute mai mult despre fiecare orientare si despre conceptia fiecaruia despre abordarea unui pacient din perspectiva continutului manifest si latent, al timpului de tratament, al transferului si contra-transferului etc.

Personal, cred ca terapeuti cu abordari diferite, alaturi de studenti, asistenti sociali, medici si alte categorii profesionale pot aborda in grup probleme majore legate de suferinta umana, de modalitatile de abordare a ei, de incercarile de concepere a unei strategii terapeutice. Fiecare dintre ei are o experienta personala si profesionala, o formare, o modalitate de gandire si o creativitate pe care le poate pune in slujba unor astfel de grupuri de lucru.

Pierre Benghozi, presedinte al sectiunii de Cuplu si Familie din cadrul EFPP, psihiatru si psihanalist a prezidat anumite parti ale conferintei. Care au fost concluziile sale cu privire la experienta parcursa la Sulina ?

Dl Pierre Benghozi a primit cu bucurie curiozitatea si interesul participantilor pentru psihanaliza de cuplu si familie, a facut supervizari de grup si a prezentat o modalitate inedita de a intelege si trata situatiile de dependenta si adictie din perspectiva teoriei continatorului familial. Experienta de la Sulina a fost considerata un bun inceput pentru Zilele Enrique Pichon Riviere, cu atat mai mult cu cat alaturi de participantii din Romania au fost si psihologi si studenti din Republica Moldova.

Plimbarile cu barca in colonia de pelicani, pescuitul si intanirea Dunarii cu Marea Neagra au conferit culoare si pitoresc experientei noastre. Pensiunea la care am locuit si am lucrat este cel mai estic punct din Uniunea Europeana.

Anul acesta conferinta va avea loc la Rasinari, cu tema Trecutul individual, familial, istoric. Cum a aparut aceasta tema si ce isi propune ea pentru participanti ?

A aparut in contextul abordarii temei transmiterii dintre generatii si a conceptului de « fresca genealogica » a lui Pierre Benghozi. In 2015, la Rasinari, vom zabovi o saptamana pentru a avea timp si pentru lucrari, prezentari, supervizari si cercurile din Reteana de psihanaliza legaturilor. Vom consacra timp Cercului de mitologie abordand mitul Cutiei Pandorei si cercului « De ce tacerea ? » – de elaborare a apararilor psihice familiale din perioada comunista.Vom vizita casele memoriale ale lui Emil Cioran, Octavian Goga si Constantin Noica, aflate in zona si vom incerca sa impartasim experientele noastre istorice si culturale cu participantii din alte tari. In ultima seara, vom organiza un work-shop despre meseriile care nu mai exista dar pe care bunicii si strabunicii nostri le practicau.

Ce alte proiecte isi propune asociatia pentru viitorul apropiat ?

In fiecare an vor avea loc Zilele Enrique Pichon Riviere intr-un loc frumos si bogat din punct de vedere cultural. Speram ca tot mai multe persoane sa devina interesate de aceasta abordare a psihanalizei legaturii si incercam sa luam legatura cu colegi psihologi si psihoterapeuti din tarile din sud-estul Europei.

Acesta este un proiect de viitor – intemeierea unui institut de psihanaliza legaturilor pentru tarile ex-comuniste. Credem ca experienta de a trai in dictatura si-a pus amprenta asupra familiilor din aceste spatii istorice si geografice si ca sunt multe suferinte transgenerationale pe care psihanaliza legaturilor le poate aborda.